Liftingul cu fire tensoare – Reîntinerire în 30 de minute

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, efectele gravitației și ale trecerii timpului devin din ce în ce mai vizibile pe fețele noastre. Astfel, țesutul care susține obrajii e tot mai slăbit și se deformează, grăsimea facială se pierde, linia maxilarului nu mai e la fel de fermă și coboară spre bărbie, iar pielea își pierde elasticitatea. Din fericire, însă, această problemă poate fi rezolvată extrem de rapid, la un cabinet modern de dermatologie estetică, cu ajutorul unei intervențiii non-chirurgicale. Iar liftingul cu fire tensoare este o procedură inovativă și minim invazivă, care oferă soluția ideală pentru astfel de probleme, ridicând sprâncenele, pielea de pe obraji, linia maxilarului și a gâtului, cu efect natural.

Liftingul cu fire tensoare este o procedură care presupune liftarea diferitelor părți ale feței și ale corpului fără incizii chirurgicale, ca în cazul unui lifting clasic. De aceea, liftingul cu fire tensoare, este considerată una dintre cele mai avansate proceduri de reîntinerire facială. Liftingul cu fire tensoare este o procedură care poate fi realizată în 30-120 de minute, în funcție de complexitatea intervenției, cu disconfort minim pentru pacient. O astfel de intervenție liftează diferite zone ale feței și ale corpului prin inserția unor fire tensoare, cu ajutorul unor ace fine, care oferă o corecție completă a zonei tratate și un efect natural.

Liftingul cu fire tensoare, ideal pentru pacienții cu vârste între 30-50 de ani

skin-clinic-lifting-ul-pielii-abdominale-cu-fire-tensoare-absorbabile-pacienta-cu-piele-flasca-si-vergeturi-dupa-doua-nasteriLiftingul cu fire tensoare este un tratament indicat de orice clinică dermatologică modernă în cazurile superficiale și moderate de deformare facială, determinate de detensionarea pielii, un lifting cu fire tensoare fiind ideal pentru persoanele cu vârste cuprinse între 30-50 de ani. O astfel de intervenție poate fi realizată în diferite zone ale corpului: fruntea, zona ochilor, obrajii, linia maxilarului, faldurile nazo-labiale, gâtul, etc. Deși există posibilitatea ca toate aceste zone să fie supuse simultan unui lifting cu fire tensoare, cei mai mulți dintre pacienți au nevoie de o astfel de intervenție doar într-o anumită zonă, nu în zone multiple ale feței sau ale corpului.

În ceea ce privește pacienții aflați în prima parte a segmentului de vârstă 30-50 de ani, liftingul cu fire tensoare vizează, de obicei, obrajii și sprâncenele, acestea fiind, de altfel, primele zone ale feței care se deformează pe măsură ce pielea își pierde elasticitatea. Odată cu trecerea timpului, și jumătatea inferioară a feței are de suferit, iar liftingul cu fire tensoare devine soluția ideală pentru a lifta și jumătatea inferioară a feței. O astfel de intervenție non-chirurgicală nu este indicată în cazul persoanelor trecute de 60 de ani, excesul de piele putând fi îndepărtat, în acest caz, cu ajutorul altor proceduri recomandate de medicul dermatolog.

Cum este realizat liftingul cu fire tensoare și ce riscuri presupune procedura

skin-clinic-lifting-ul-pielii-abdominale-cu-fire-tensoare-absorbabile-pacienta-cu-piele-flasca-si-vergeturi-dupa-doua-nasteri-2Cu ajutorul unui ac fin, firele tensoare sunt inserate, prin incizii de 1-2 mm, în grăsimea subcutanată, trasând conturul zonei marcate pentru intervenție. Apoi, corecția este realizată prin poziționarea cu atenție a firelor. Numărul firelor necesare pentru un astfel de lifting facial depinde de zona tratată și complexitatea acesteia. De obicei, o singură intervenție este suficientă pentru a lifta o anumită zonă. Efectele unui lifting sunt vizibile imediat, dar e nevoie de 3-4 săptămâni pentru ca acestea să fie cele așteptate. Pe parcursul următoarelor 3-6 luni, rezultatele se vor îmbunătăți constant, grație sintezei de colagen care susține liftingul. Efectele unui lifting cu fire tensoare durează chiar și cinci ani.

Ce riscuri și eventuale complicații poate presupune liftingul cu fire tensoare? La locul inserției firelor, poate fi semnalată, uneori, în funcție de reacția organismului, o mică infecție, condiție care, însă, este depășită ușor cu ajutorul unui tratament prescris de medicul dermatolog. Foarte rar, firele pot ieși prin locul inserției, însă, dacă se întâmplă acest lucru, nu remediați pe cont propriu această problemă, adresați-vă medicului dermatolog. În unele cazuri, poate fi semnalată apariția unei cute în zona tratată, dar un masaj local efectuat de medicul dermatolog va duce la dispariția acesteia. De asemenea, pot fi semnalate umflături sau iritații ale zonei tratate, care se vor vindeca rapid singure.

Observațiile medicului dermatolog în cazul unui lifting cu fire tensoare

În cazul unui lifting cu fire tensoare, perioada de recuperare este extrem de scurtă, iar pacienții se pot întoarce la birou în ziua următoare. Deși activitatea zilnică poate fi reluată la o zi de la intervenție, moderația trebuie să fie cuvântul de ordine în următoarea perioadă. În primele două săptămâni, mușchii feței vor fi destul de sensibili și, implicit, mișcările generate prin vorbit, râs sau zâmbit ar trebui limitate, pentru că mușchii feței nu trebuie solicitați în exces. În prima săptămână post-intervenție, cea mai indicată poziție pentru somn este dormitul pe spate, pentru a evita apariția eventualelor complicații cauzate de dormitul pe burtă.

În primele zile de după intervenție, efortul fizic intens sau activitățile sexuale trebuie evitate. De asemenea, produsele cosmetice ar trebui evitate. La fel și peeling-urile chimice. Timp de o lună de la intervenție, masajul feței trebuie evitat, la fel și orice tip de presiune la care ar putea fi supuși mușchii feței. În perioada post-intervenție, cremele de protecție împotriva soarelui sunt esențiale, indiferent de anotimp, pentru a evita expunerea directă a zonei tratate la efectele negative ale razelor UV. După intervenție, medicul dermatolog va stabili și frecvența vizitelor, pentru o atentă observație a evoluției. Respectarea indicațiilor în perioada post-intervenție este esențială.

Leave a Comment